29 December 2018

Un Cârtiţel pentru fiecare Grinch


Am stabilit, Crăciunul este despre bucurie. Şi-atunci, postCrăciunul ar trebui să fie despre recunoştinţă. Sau pe acolo. Mă rog, într-o lume ideală. În lumea Titi&Toto, însă, este despre grinchuiala absolută – mârâială, mâţâială, ursuzenie, posomorâre şi o stare constaaaantă de nemulţumireeeee. Serios! Titi se plictiseşte, Toto o sâcâie, totu-i pe dos; şi nu că nu-i mai plac darurile de la Moş Crăciun, dar parcă ale altora-s mai dihai. Astăzi m-am enervat şi-am scos din ţiplă al doilea Cârtiţel şi pantalonaşii comandat de Crăciun, dar care încă n-a ajuns la destinatar.
Cârtiţel avea mare nevoie de o pereche de pantalonaşi. Cu buzunare mari. De unde să-i scoată el în pădure? Întreabă Şoricelul, întreabă Fluturaşul, nimic. Racul i-ar croi, Pasărea Croitor i-ar coase, numai s-aducă pânză, dar de unde? Şi se pune Cârtiţelul pe plâns - pentru că trebuie să ştiţi, Cârtiţelul lui Zdeněk Miller plânge din orice, cam ca Titi. Şi-i sare în ajutor floarea de In, care-i va da fibra ei. Iar Cârtiţelul îngrijeşte Inul tooaaată vara. Îl apără de dăunători, îl pliveşte, îl udă. Aproximativ 100 de zile, atât durează, vă spun eu, să nu mai căutaţi şi voi pe Google cum mi s-a cerut mie: „Bine, bine, mai munceşte mult la Inul ăla?” Dar să nu credeţi că-i aşa simplu şi, după 100 de zile, gata pantalonii. Nu. Urmează un veritabil proces de producţie, la care participă toată comunitatea din pădure:
Stai că-ţi povestesc totul, a spus Cârtiţel. În livadă a crescut nişte in, eu şi broasca l-am pus la înmuiat, apoi l-am uscat, barza l-a jumulit, ariciul l-a pieptănat, păianjenii l-au tors, afinele au vopsit, furnicile au ţesut pânza, racul a tăiat-o şi ţie, croitoraşule, îţi mulţumesc că ai cusut-o.
Poftim, măi, Titi! Tu care le primeşti pe toate de-a gata şi nu ai scos în viaţa ta o buruiană din pământ şi care rupi în genunchi o pereche de pantaloni pe săptămână. Află de pe acum că sunt mii de furnicuţe care muncesc aproape şi departe la fiecare obiect pe care îl ai tu. Vă daţi seama cum dădea ochii peste cap dacă-i ziceam eu! Aşa, e altă treabă de proporţie şi conştientizare dacă vine de la vechiul nostru prieten, Cârtiţel.
Pentru că nostimul Cârtiţel a intrat în viaţa noastră acum 6 ani, când tata lui Titi şi al lui Toto a cumpărat, din librăria unui mare muzeu, în grabă şi fără să ştie ce comoară aduce acasă, Der Maulwurf in der StadtCârtiţel la oraş, cum ar veni. De atunci, Cârtiţel s-a rostogolit ca un bulgăre de zăpadă în vieţile noastre. În anul care a urmat, am găsit în altă librărie europeană un set de păpuşi marionetă Cârtiţel şi prietenii; într-o ţară învecinată, ne-au picat mai multe personaje la ouă cu surprize, în alt an, am găsit online un puzzle cuburi cu rutina zilnică a Cârtiţelului – cam asta este amploarea europeană a fenomenului Cârtiţel, acest Mickey Mouse cehoslovac pe care ne bucurăm nespus că îl avem acum şi într-o ediţie românească.
Iar în toţi aceşti ani, ne-am uitat până la refuz la desenele animate create de Zdeněk Miler, în care Cârtiţel trece prin cele mai emoţionante şi mai palpitante aventuri alături de prietenii săi din pădure. Am văzut de mai multe ori și întreaga serie Cârtiţel la Cinemateca Română în cadrul programelor pentru grădiniţe. Animaţia Cârtiţel şi pantalonaşii a câştigat un Leu de Argint la Festivalul de Film de la Veneţia în 1957, dar preferata noastră rămâne, desigur, Cârtiţel la oraş pe care o puteţi vedea aici:
Şi, deşi ilustraţiile dulci ale lui Zdeněk Miller sunt superbe, dar cuminţele în stilul lor pop sovietic la care a rezonat tata lui Titi și a lui Toto când le-a văzut prima oară, deși sunt cele mai retro din colecţia Arthur retro în care este inclusă cartea și clasice în cel mai pur sens al cuvântului, ei bine, acestea pot fi percepute cât se poate de contemporan de copiii din ziua de astăzi. De aceea, n-am putut-o convinge pe Titi sub niciun chip că, pe ultima pagină, Cârtiţel se priveşte într-o oglinjoară şi nu îşi face un selfie aşa cum interpretează ea ilustraţia de acum 60 de ani.
Important este că vechiul şi iubitul nostru prieten Cârtiţel a adus-o delicat pe Titi cu picioarele pe pământ: de-acuma, darurile de la Moş sunt cele mai tari şi vor fi apreciate pe îndelete! Cică va avea degrabă mai multă grijă chiar şi de proprii pantalonaşi. Sigur, pe final, şi-a luat revanşa, nu putea ceda chiar de tot, şi a decretat de la înălţimea celor 7 ani ai săi că i se pare totuşi o carte pentru copii mai mici, poate pentru Toto. Dar a spus-o fără urmă de Grinch, ci aşa drăguţ, pe ton de specialist.
PS: Traducătoarei Petra Dobruská, salutări călduroase din Banat. Ne simţim şi mai acasă în lumea lui Cârtiţel de când spune „ioi” şi-n limba română :)