Am stabilit, Crăciunul este
despre bucurie. Şi-atunci, postCrăciunul ar trebui să fie despre
recunoştinţă. Sau pe acolo. Mă rog, într-o lume ideală. În
lumea Titi&Toto, însă, este despre grinchuiala absolută –
mârâială, mâţâială, ursuzenie, posomorâre şi o stare
constaaaantă de nemulţumireeeee. Serios! Titi se plictiseşte, Toto
o sâcâie, totu-i pe dos; şi nu că nu-i mai plac darurile de la
Moş Crăciun, dar parcă ale altora-s mai dihai. Astăzi m-am
enervat şi-am scos din ţiplă al doilea Cârtiţel şi pantalonaşii comandat de
Crăciun, dar care încă n-a ajuns la destinatar.
Cârtiţel avea
mare nevoie de o
pereche de pantalonaşi. Cu buzunare mari. De unde să-i scoată el
în pădure? Întreabă Şoricelul, întreabă Fluturaşul, nimic.
Racul i-ar croi, Pasărea Croitor i-ar coase, numai s-aducă pânză,
dar de unde? Şi se pune Cârtiţelul pe plâns - pentru că trebuie
să ştiţi, Cârtiţelul lui Zdeněk Miller plânge din orice, cam
ca Titi. Şi-i sare în ajutor floarea de In, care-i va da fibra ei.
Iar Cârtiţelul îngrijeşte Inul tooaaată
vara. Îl apără de dăunători, îl pliveşte, îl udă.
Aproximativ 100 de zile, atât durează, vă spun eu, să nu mai
căutaţi şi voi pe Google cum mi s-a cerut mie: „Bine, bine, mai
munceşte mult la
Inul ăla?” Dar să nu credeţi că-i aşa simplu şi, după 100 de
zile, gata pantalonii. Nu. Urmează un veritabil proces de producţie,
la care participă toată comunitatea din pădure:
„Stai că-ţi povestesc totul, a spus Cârtiţel.
În livadă a crescut nişte in, eu şi broasca l-am pus la înmuiat,
apoi l-am uscat, barza l-a jumulit, ariciul l-a pieptănat,
păianjenii l-au tors, afinele au vopsit, furnicile au ţesut pânza,
racul a tăiat-o şi ţie, croitoraşule, îţi mulţumesc că ai
cusut-o.”
Poftim, măi, Titi! Tu care le
primeşti pe toate de-a gata şi nu ai scos în viaţa ta
o buruiană din pământ şi care rupi în
genunchi o pereche de pantaloni pe săptămână. Află de pe acum că
sunt mii de furnicuţe care muncesc aproape şi departe la fiecare
obiect pe care îl ai tu. Vă daţi seama cum dădea ochii peste cap
dacă-i ziceam eu!
Aşa, e altă treabă de proporţie şi conştientizare dacă vine de
la vechiul nostru prieten, Cârtiţel.
Pentru că nostimul Cârtiţel
a intrat în viaţa noastră acum 6 ani, când tata lui Titi şi al
lui Toto a cumpărat, din librăria unui mare muzeu, în grabă şi
fără să ştie ce comoară aduce acasă, Der
Maulwurf in der Stadt – Cârtiţel
la oraş, cum ar veni. De atunci,
Cârtiţel s-a rostogolit ca un bulgăre de zăpadă în vieţile
noastre. În anul care a urmat, am găsit în altă librărie
europeană un set de păpuşi marionetă Cârtiţel şi prietenii;
într-o ţară învecinată, ne-au picat mai multe personaje la ouă
cu surprize, în alt an, am găsit online un puzzle cuburi cu rutina
zilnică a Cârtiţelului – cam asta este amploarea europeană a
fenomenului Cârtiţel, acest Mickey Mouse cehoslovac pe care ne
bucurăm nespus că îl avem acum şi într-o ediţie românească.
Iar în toţi aceşti ani,
ne-am uitat până la refuz la desenele animate create de Zdeněk
Miler, în care
Cârtiţel trece prin cele mai emoţionante şi mai palpitante
aventuri alături de prietenii săi din
pădure. Am văzut de mai multe ori și
întreaga serie Cârtiţel la Cinemateca
Română în cadrul programelor pentru
grădiniţe. Animaţia Cârtiţel şi
pantalonaşii a câştigat un Leu de
Argint la Festivalul de Film de la Veneţia în 1957, dar preferata
noastră rămâne, desigur, Cârtiţel
la oraş pe care o puteţi vedea aici:
Şi, deşi ilustraţiile dulci
ale lui Zdeněk Miller sunt superbe, dar cuminţele în
stilul lor pop sovietic la care a rezonat tata lui Titi și a lui
Toto când le-a văzut prima oară,
deși sunt cele
mai retro din colecţia Arthur retro în care este inclusă cartea
și clasice în cel mai pur sens al
cuvântului, ei bine, acestea pot fi percepute cât se poate de
contemporan de copiii din ziua de astăzi. De aceea, n-am putut-o
convinge pe Titi sub niciun chip că, pe ultima pagină, Cârtiţel
se priveşte într-o oglinjoară şi nu îşi face un selfie aşa cum
interpretează ea ilustraţia de acum 60 de ani.
Important este că vechiul şi
iubitul nostru prieten Cârtiţel a adus-o delicat pe Titi cu
picioarele pe pământ: de-acuma, darurile de la Moş sunt cele mai
tari şi vor fi apreciate pe îndelete! Cică va avea degrabă mai
multă grijă chiar şi de proprii pantalonaşi. Sigur, pe final,
şi-a luat revanşa, nu putea ceda chiar de tot, şi a decretat de la
înălţimea celor 7 ani ai săi că i se pare totuşi o carte pentru
copii mai mici, poate pentru Toto.
Dar a spus-o fără urmă de Grinch, ci aşa drăguţ, pe ton de
specialist.
PS: Traducătoarei Petra Dobruská, salutări
călduroase din Banat. Ne simţim şi mai acasă în lumea lui
Cârtiţel de când spune „ioi” şi-n limba română :)