Să vedeţi cum ne
face Aldaşin de Crăciun pe noi, păcătoşii, neduşii la
biserică. Mihail Aldaşin şi Crăciunul lui de
la Editura Frontiera.
Aveam cartea în casă încă de la Paşti şi o
răsfoisem la un moment dat cam fără pasiune, aşa, strict din
interes profesional. Acum, că vine Crăciunul, i-am propus la Titi
să o citim. N-a vrut! „De ce s-o citim dacă noi nu credem?!” Acuma,
ce să zic, dincolo de ghiftuială şi beteală, n-am prea avut-o
noi nici cu Naşterea Domnului, nici cu Moş Crăciun. Adică, să
nu se înţeleagă greşit, ascultăm şi noi colinde, steaua sus
răsare, i-am pus şi noi copilului cadouri sub brad, dar l-am
crescut, mai degrabă, în spiritul „metodei ştiiinţifice”,
dacă ştiţi gluma aia.
În fine, mi-a fost ciudă că m-a refuzat aşa că
m-am aşezat s-o citesc singură. Eu, cu mintea mea de adult. Îhî,
nu-i rău, aha, curge chiar bine, ooo, ce cuvinte bine-alese. Titi,
în coasta mea, admira ilustraţiile superb naive, în tonuri blând
pământii, cu tuşe impresioniste şi antropomorfizări de
iconografie medievală. Îi mai scăpa din când în când: „Ce
drăguuuţ, uite-l pe bebeluşul Isus cu fundul gol!”, „Vai, ce
tare e leul, ce coamă are!”, „Ce frumoasă e Maria! Parcă-i
somnoroasă.”
Într-un final, s-a îndurat de mine şi-a acceptat
să i-o citesc. Şi, vă spun, parcă mi s-a deschis o nouă carte! O
fi că am citit-o-n glas, o fi că am citit-o într-un suflet cu
copilul, dar am închis-o la final cu un sentiment de bucurie şi
ideea clară că sărbătoarea Naşterii nu-i nici neapărat despre
biserică, nici despre Moş Crăciun, ci despre bucuria simplă care
pătrunde toată fiinţa. Este o naraţiune atât de înduioşătoare
despre cum „vestea minunată” - emoţie pură aici -, călătoreşte
de la magi, la ciobani, la peşti şi la păsări, încât ne-a
molipsit total de spiritul Crăciunului. Povestirea-i simplă tare, o
ficţiune atât de bine scrisă încât pare aproape laică, asemenea
unei poveşti din folclor, iar tot farmecul ei stă în arhaismele
dulci care modelează naraţiunea dincolo de orice rigiditate
bisericească:
„Şi chiar atunci, ploaia s-a oprit, iar pe cer
a prins a lumina o stea neasemuită. Dumnezeu a zugrăvit-o și le-a
poruncit îngerilor să o așeze printre celelalte astre, ca să afle
toți vestea Nașterii. Îngerii au făcut precum li s-a poruncit și
au zburat apoi în toate cele patru zări, ca să împlinească
porunca ce li s-a dat – să vestească tuturor această însemnată
întâmplare.”
Autorul, Mihail Aldaşin, este mai cunoscut ca
regizor de animaţii, iar cartea vine, practic, să însoţească
DVD-ul desenului animat intitulat Crăciunul. Dar noi n-am mai stat
să îl vedem până la capăt, ne-am apucat cu bucurie exuberantă
să împodobim casa de sărbătoare. Iar eu sunt tare mulţumită că
această carte a lăsat în urmă doar poezia şi starea de bine şi
m-a scutit de obişnuitele întrebări tehnice despre Sfânta Treime
şi despre cum a ajuns bebeluşul Isus la Maria în burtă.
Căci, chiar aşa, asta este Crăciunul lui Aldaşin, a feel-good book, o carte care-ţi încălzeşte inima. Şi avem acum la îndemână o explicaţie tare binevenită: de Crăciun sărbătorim bucuria.
Ca să vedeţi ce frumos e
Crăciunul lui Mihail Aldaşin şi cât de simpatice sunt
personajele: „În acest răstimp, Iosif umbla de colo-colo prin
fața staulului, scărpinându-și părul și încruntându-și
tulburat fruntea. În spatele ușii, pruncul plângea, iar Iosif nu
mai știa ce să facă, fiind pentru prima oară în viață când i
se întâmpla una ca asta. De-asupra lui s-a auzit un fâlfâit de
aripi, din nori un vânt a prins să bată, și la Iosif s-a pogorât
un înger. Îngerul ținea în mâini o carte mare și frumos legată.
[...] Dar Iosif nu avea știință de carte. Și nici nu
asculta cu luare-aminte la cele rostite de înger, pentru că în
staul pruncul plângea tot timpul. Atunci, îngerul i-a arătat
steaua care strălucea pe cer. Iosif a privit-o, iar lumina stelei
i-a pătruns drept în inimă.”
